Viata crestinilor este straina in aceasta lume, asadar „cum sa cantam cantarea Domnului in pamant strain?”.
- PROFETII SCRISE DE PARINTELE DIONISIE IGNAT DESPRE ANTIHRIST: “CONDUCATORII OMENIRII VOR DISTRUGE OMUL”!
- PREOTII SI CALUGARII AU INLEMNIT DUPA DEZGROPAREA PARINTELUI CALCIU! TRUPUL ACESTUIA ERA INTACT SI TREMURA! VIDEO
- MINUNILE DE DUPA MOARTE! O FEMEIE POSEDATA A FOST SALVATA LA PRIVEGHIUL PARINTELUI IUSTIN PARVU: „E SFANT”!
- PROFETIILE PARINTELUI ARSENIE BOCA PICTATE PE PERETII BISERICII DIN DRAGANESCU! VIDEO
Versetul 5 din psalmul 137 reprezinta pasajul pe care Biserica Ortodoxa incepe sa-l cante cand se pregateste pentru Postul Mare. Este o recunoastere a faptului ca viata noastra in aceasta lume este cumva straina de Imparatia lui Dumnezeu. Locul nostru nu este aici. Uneori acest sentiment se manifesta ca un dor de casa – ceea ce este intr-adevar ciudat pentru oameni care nu au nici o amintire a unei vieti intr-o alta forma. Dar nu este un sentiment neobisnuit.
Cum sa le explicam celorlalti ca ne e dor de ceva ce nu am vazut niciodata – ca simtim ca altundeva este casa noastra. Aceasta este esenta dorului crestin autentic. Lumea nostra moderna adeseori da acesta esenta la o parte. Mesajul social al secolului al 19-lea cu precadere transforma dorul de Rai intr-un dor de o lume imbunatatita.
Poemul lui William Blake „Ierusalim”, care este cantat la finalul conferintei anuale a Partidului Laburist din Anglia, se incheie astfel:
“Nu ma voi opri din lupta mintii / Si nici sabia nu-mi va dormi in mana / Pana nu vom construi Ierusalimul / Pe taramul verde si placut al Angliei.”
Conceptia modernista potrivit careia Imparatia lui Dumnezeu este ceva ce trebuie „construit” rasuna adesea in declaratiile Bisericii si in rugaciunile moderne.
„Pentru a construi Imparatia” a devenit un cliseu crestin modern. Este de asemenea o erezie.
Pare extrem de ironic ca mostenitorii mantuirii prin har / prin milostivirea lui Dumnezeu ar trebui sa primeasca cu atata bucurie o Imparatie care trebuie construita. Foarte mult rau a fost facut in numele unor diverse utopii, atat crestine cat si laice.
Inima crestina autentica este gasita intocmai in psalmul 138. Locul nostru nu este aici, dar nici nu suntem chemati sa construim Raiul. Suntem chemati sa incepem calatoria catre casa si sa ne intoarcem in Rai. Aceasta nu este o renuntare la progresul social sau o nerespectarea a justitiei.
Dar progresul social si justitia sunt usor tradate de proiecte utopice. Ticalosii pot face mult rau in numele unui ideal. Nu vom construi o societate care e mai dreapta decat cetatenii ei. Suntem straini rezidenti, straini intr-un pamant strain. Dar nu suntem inca gata sa locuim in Rai. Intrarea in pamantul spre care suntem chemati este de asemenea o calatorie care ne transforma. Un pustiu se intinde intre acest pamant si Tara Fagaduintei. Povestea Iesirii (din Sfanta Scriptura) este cea a unei calatorii de la sclavie la libertate – si cea a sclavilor care devin pregatiti pentru libertate.
Calatoria incepe cu recunoasterea faptului ca locul nostru nu este aici. Este trasatura problematica a secularismului. Lumea laica pretinde ca este casa noastra si ne porunceste sa ne asezam. Crestinul care adopta secularismul isi face casa in lumea aceasta si trateaza credinta ca pe un hobby. Nu va face nici o calatorie care sa il diferentieze de vecinii sai. Va fi ca ei in toate privintele cu exceptia hobby-ului sau. Ca si cum israelitii au creat grupuri in Egipt pentru a discuta teorii despre Tara Fagaduintei, acolo unde puteau canta cantarile Sionului.
Locul meu nu e aici. Ma voi intoarce la casa Tatalui Meu.
Sursa: parintelestephen.wordpress.com
