Daca pastram conceptul dualitatii putem regasi chiar si in rugaciune, doua tipuri de relationare cu Dumnezeu. Cea mai uzitata este rugaciunea milogului–negociator: „Da-mi, fa-mi, ca si eu am sa fac si am sa dreg…” Ei bine, o statistica istorica ne arata ca in fata acestei atitudini, Universul ramane insensibil.
De cate ori l-a ascultat Bunul Parinte pe Becali? Adevarata rugaciune, din nefericire foarte putin rostita este cea a recunoscatorului: „Multumesc Doamne pentru tot ceea ce am, pentru ceea ce am devenit…etc” Cel care, prin rugaciune intelege dialog neintrerupt cu Dumnezeu isi aminteste, sau daca nu observa ca in Natura cele mai fericite forme de viata sunt cele libere si fara griji cum sunt pasarile „au oare ele se ingrijesc ce vor manca maine si totusi vor fi satule„, sau „crinul nu se preocupa cu ce va fi imbracat si totusi straiele lui sunt mai frumoase decat ale lui Solomon”.
Cand credinta devine certitudine nu mai ai de ce sa-i cersesti Lui lucruri pe care le gasesti in tine, caci Dumnezeu ne locuieste pe fiecare. Gandurile devin cuvinte si acestea actiuni. Asadar daca ne dorim ceva cream doar o stare de dorinta nu si una de existenta.
Un proverb buddhist spune: „vei obtine totul cand nu-ti vei mai dori nimic!” Exista o adevarata mecanica universala prin care rugaciunile devin realitate, iar noi nu suntem nici pe departe niste simpli spectatori-cersetori ci, in ecuatia divina suntem invitati sa participam ca niste actanti! „Multumesc Doamne pentru tot!”, arata codulluioreste.
