Acasă Stirile zilei Stiinta S-a aflat ce varsta are Luna! Te asteptai la aceasta concluzie? VIDEO

S-a aflat ce varsta are Luna! Te asteptai la aceasta concluzie? VIDEO

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Planetologii au aflat ca Luna s-a format la 95 de milioane de ani dupa inceputul sistemului nostru solar, pe baza unui nou „ceas”.

Sistemul solar s-a format acum 4,56 miliarde de ani si, dupa modelul acceptat astazi, Luna a aparut cand Pamantul, si el de-abia format, s-a ciocnit cu o alta planeta de marimea lui Marte, relateaza AFP. Fragmentele rezultate din coliziune s-au reacumulat, formand Luna. Impactul a declansat si inceputul ultimului act al formarii nucleului Terrei.

Mai multe date fusesera propuse pentru acest eveniment, pe baza masurarii izotopilor radioactivi: una din variante este ca Luna s-a format la numai 30 milioane de ani dupa nasterea sistemului solar, altele situand evenimentul mai tarziu, la 50-100 milioane de ani dupa aparitia acestuia.

Vezi VIDEO AICI!

O echipa de planetologi francezi, germani si americani, condusa de Seth Jacobson si Alessandro Morbidelli, de la Observatorul de pe Coasta de Azur (Nisa), a folosit o alta metoda pentru a incerca sa afle varsta Lunii, bazata pe simulari numerice si compozitia chimica a mantalei Pamantului (strat intre nucleu si scoarta terestra). Oamenii de stiinta au descoperit „o relatie intre perioada cand s-a produs coliziunea in urma careia s-a format Luna si cantitatea de material care a ajuns pe Pamant dupa acea ciocnire”, arata Observatorul intr-un comunicat.

Aceasta legatura este „un adevarat ceas pentru datarea evenimentului care a dus la formarea Lunii”, se mai spune in comunicat. Noul ceas plaseaza nasterea Lunii la 95 milioane de ani (+/- 32 milioane de ani) dupa aparitia sistemului solar. El mai confirma ca Pamantul este „planeta careia i-a trebuit cel mai mult timp sa se formeze din sistemul nostru solar”, a precizat Alessandro Morbidelli.

Sursa: agerpres.ro