Acasă Stirile zilei Tactici de secol XXI, folosite de armata rusa in OCUPAREA Crimeei

Tactici de secol XXI, folosite de armata rusa in OCUPAREA Crimeei

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Fortele ruse utilizeaza cu pricepere tactici de secolul XXI, combinand razboiul cibernetic, campanii informationale active si forte speciale bine pregatite, in scopul de a prelua initiativa de la Occident, scrie The New York Times, citand o declaratie facuta de amiralul James Stavridis, fostul comandant al Fortelor aliate ale NATO in Europa, potrivit Ria Novosti.

„Abordarea misiunilor de catre trupele terestre s-a schimbat de data aceasta semnificativ. Acestea si-au jucat in mod stralucit cartea”, apreciaza Stavridis, in opinia caruia NATO ar trebui sa studieze cu atentie experienta trupelor ruse si sa ia in considerare acest factor atunci cand isi planifica propriile actiuni.

Actiunile armatei ruse moderne difera semnificativ de cele traditionale, cum ar fi de artileria sau atacurile aeriene, care au fost utilizate in timpul razboiului din Cecenia in 2000, afirma expertii americani.

In Crimeea, aceste noi metode au fost ‘testate in teren’, opineaza Roger N. McDermott, cercetator (senior fellow) la Jamestown Foundation. Cu toate acestea, sustine el, calitatea fortelor armate ruse, pe baza de recruti, nu este comparabila pe ansamblu cu armata ‘high-tech’ a SUA.

Spre norocul Europei, „noua tactica’ militara rusa poate fi folosita mai eficient in zonele dens populate de vorbitori de limba rusa. „Aceasta poate fi utilizata in intreaga fosta Uniune Sovietica”, spune Chris Donnelly, fost consilier in cadrul NATO.