De „Calea ferata a mortii” se leaga o poveste dramatica ce a dus la moartea a peste 12.000 de prizonieri in al Doilea Razboi Mondial, o cale ferata dintre Tailanda de Birmania (in prezent Myanmar).
„Calea ferata a mortii”, denumirea sub care este cunoscut calea ferata dintre Tailanda si Birmania, este un drum feroviar de 415 kilometri construit de Imperiul Japonez in 1943pentru sustinerea fortelor proprii in Campania din Birmania din al Doilea Razboi Mondial.
Scopul caii ferate a fost sa suplimenteze fortele japoneze din Birmania, in contextul in care caile maritime devenisera vulnerabile odata cu reducere fortelor navale japoneze dupa bataliile din Marea Coralilor si din Midway, din 1942. Odata ce calea ferata a fost terminata, japonezii au planuit sa atace Marea Britanie in India, in special drumul si caile aeriene folosite de Aliati pentru a sprijini China pe deasupra Muntilor Himalaya, potrivit site-ului hellfire-pass.commemoration.gov.au.
5.
Cu scopul de a termina calea ferata cat mai rapid, japonezii au hotarat sa foloseasca prizonieri din partea Aliatilor care cazusera in mainile lor la inceputul lui 1942. Aproximativ 180.000 de muncitori civili asiatici si 60.000 de prizonieri de razboi ai Aliatilor au muncit pentru constructia caii ferate, dintre care au murit 90.000 de asiatici si 12.399 de prizonieri de razboi. Victimele prizonieri de razboi au inclus 6.318 de britanici, 2.815 australieni, 2.490 de olandezi si 356 de americani.
Informetati, lipsiti de medicamente si fortati sa lucreze in conditii imposibile si pentru durate foarte lungi, peste 12.000 de prizonieri de razboi au murit.
Calea ferata de 415 kilometri se intindea intre Thanbyuzayat, Birmania (acum Myanmar) si Non Pladuk, Tailanda.
Printre ultimii supravietuitori dintre prizonierii de razboi care au lucrat la calea ferata se afla si britanicul Sir Harold Atcherley, in varsta de 95 de ani, care si-a publicat anul trecut jurnalul tinut cat timp a fost detinut. Pe parcursul celor trei ani in care a fost prizonierul japonezilor, a scris despre viata de zi cu zi din lagar, iar The Telegraph a scris povestea sa.
