Acasă Stirile zilei Stiinta OMUL care a descoperit EBOLA se teme de o RASPANDIRE MASIVA a...

OMUL care a descoperit EBOLA se teme de o RASPANDIRE MASIVA a virusului in lume!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Omul care a descoperit Ebola se vede extrem de ingrijorat dupa ce a declarat intr-un interviu acordat Der Spiegel ca se teme de raspandirea masiva a virusului in lume, scrie The Guardian.

Peter Piot avea 27 de ani cand, in 1976, un pilot de linie a adus la laboratorul sau din Anvers, Belgia, o proba de sange de la o maicuta care decedase din cauza unei boli misterioase, in Yambuku, o localitate mica in partea de nord a Zairului (acum Republica Democrata Congo).

„Nu aveam idee cat de periculos poate virusul. Purtam doar halatele noastre albe si manusile de protectie”, a declarat Peter Piot.

Pentru a stabili natura virusului, cercetatorii l-au izolat de sange si l-au injectat unor soareci. „Cateva zile nu s-a intamplat nimic, si am inceput sa credem ca proba de sange a fost compromisa din cauza ca nu a fost tinuta la temperaturi scazute. Apoi, soarecii au inceput sa moara unul cate unul, si atunci ne-am dat seama ca avem de-a face cu ceva mortal”, a mai spus acesta.

Organizatia Mondiala a Sanatatii le-a cerut sa transporte probele intr-un laborator din Anglia, insa seful lui Piot a refuzat. In timpul cercetarilor, o eprubeta s-a spart, dar, din fericire, nimeni nu s-a imbolnavit.

Oamenii din echipa lui Piot au ajuns la concluzia ca virusul este asemanator celui descoperit intr-un laborator din Marburg, Germania, care a provocat moartea unor laboranti, in anii ’60. Cand expertii, cu ajutorul colegilor din SUA, au stabilit ca nu-i vorba de virusul Marburg, ci de altul, sute de oameni murisera deja in satul Yambuku si regiunile inconjuratoare.

Piot s-a aflat printre primii oameni de stiinta care au sosit in Yambuku. Acolo a aflat chiar de la bolnavi detalii despre cum se manifesta boala provocata de acest virus mortal.

Piot le-a spus jurnalistilor ca, pana de curand, nu si-a imaginat ca Ebola reprezinta o amenintare atat de mare, deoarece epidemiile au fost intotdeauna de scurta durata si izolate.

„In luna iunie a acestui an mi-am dat seama ca este ceva complet diferit la aceasta epidemie. Tot atunci, organizatia Medici fara Frontiere a dat alarma”, a afirmat acesta.

Peter Piot este convins ca virusul nu va suferi mutatii, astfel incat sa se transmita de la om la om, pe calea aerului. Insa afirma ca s-ar putea produce o mutatie care sa permita bolnavilor sa traiasca mai multe zile si, implicit, sa afecteze mai multe persoane.

Sursa: antena3.ro