Acasă Stirile zilei Stiinta OMENIREA va trimite 90.000 de mesaje catre MARTE! Citeste AICI mesajele!

OMENIREA va trimite 90.000 de mesaje catre MARTE! Citeste AICI mesajele!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Omenirea va trimite 90.000 de mesaje catre planeta Marte, pentru a celebra lansarea primei sonde spatiale care a vizitat planeta rosie.

O companie americana specializata in strangerea de fonduri si finantarea programelor spatiale, numita Uwingu, a organizat evenimentul privind trimiterea mesajelor in spatiu cu ocazia celei de-a 50-a aniversari a lansarii sondei Mariner 4, prima misiune NASA care a vizitat planeta rosie, dar si pentru a colecta bani pentru celelalte proiecte ale sale.

Evenimentul „Beam Me To Mars” („Trimite-ma pe Marte”, n.r.) a presupus ca participantii interesati sa trimita un mesaj radio digital continand numele, mesaje, imagini care sa fie trimise catre Marte, platind pentru aceste servicii sume intre 5 si 99 de dolari.

Initiativa a atras mai multe celebritati, printre care se numara actorii Seth Green si George Takei, care a interpretat personajul Hikaru Sulu din serialul TV „Star Trek”.

Transmisiunea va incepe dupa 22.00, ora Romaniei. Calatorind cu viteza luminii, mesajele radio vor ajunge pe Marte dupa 15 minute. Intreaga transmisiune va fi repetata de doua ori.

Desi pe planeta rosie nu este nimeni care sa raspunda mesajelor transmise, initiatorii evenimentului spun ca nu aceasta este ideea proiectului.

Citeste AICI mesajele!

Copii ale mesajelor vor fi livrate Congresului american, la sediul central al NASA din Washington si la sediul Organizatiei Natiunilor Unite din New York, ca o dovada a sustinerii explorarii spatiale.

„Desi nimeni nu este inca pe Marte pentru a receptiona mesajele, aici, pe Pamant, oamenii le vor auzi tare si clar”, a scris Uwingu pe pagina de internet a proiectului.

Uwingu, nume care inseamna „cer” in swahili (limba vorbita in tari ale Africii de Est, cum ar fi Kenya si Tanzania, n.r.), este o companie privata care strange fonduri pentru finantarea cercetarilor in domeniul spatial si a unor programe educationale.

De la misiunea Mariner 4, care a trimis pe Pamant primele fotografii cu suprafata lui Marte, peste 20 de alte sonde spatiale au vizitat, orbitat sau au atins suprafata planetei.

In prezent, NASA are trei sonde pe orbita lui Marte si doi roboti pe suprafata planetei. Agentia Spatiala Europeana si India au fiecare cate un satelit stiintific pe orbita planetei rosii.

Scopul pe termen lung al programului spatial al Statelor Unite ale Americii este sa trimita un echipaj uman pe Marte.

Sursa: mediafax.ro

Citeste caplimpede