Acasă Stirile zilei Justitia George Copos a plans la inceputul sedintei de judecata

George Copos a plans la inceputul sedintei de judecata

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

George Copos a fost adus joi de la Penitenciarul Rahova la Tribunalul Bucuresti, unde se judeca dosarul in care este acuzat de evaziune fiscala de peste un milion de euro, cu ocazia vanzarii unor spatii ale firmei Ana Electronic catre Compania Loteria Romana.

In momentul in care a fost dus in sala, cu catuse la maini, Copos a discutat cateva minute cu avocatii sai si imediat dupa inceperea sedintei de judecata, cand s-a asezat pe banca din boxa acuzatilor, a inceput sa planga.

Situatia a fost sesizata de presedintele completului, care a intrebat ce se intampla, insa niciunul dintre aparatorii lui Copos nu a putut oferi o explicatie.

In dosarul Loteria I, joi ar fi trebuit sa fie ultimul termen de judecata. Completul de judecata a intrat insa in deliberari, pentru a stabili daca va amana dezbaterile finale, dupa ce avocatii inculpatilor au inaintat mai multe cereri in acest sens. Aparatorii inculpatilor au spus ca dezbaterile ar trebui amanate pana cand Inalta Curte de Casatie si Justitie se va pronunta in cazul sesizarii privind modul de aplicare a legii penale mai favorabile, precizand ca o solutie in acest sens este asteptata in 2 iunie.

George Copos este incarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani si opt luni de inchisoare primita in dosarul transferurilor de jucatori.

In dosarul Loteria I, George Copos a fost condamnat, in 29 ianuarie, de Judecatoria Sectorului 2, la patru ani de inchisoare cu executare.

Instanta i-a condamnat atunci la cate patru ani de inchisoare si pe Gilio Giuzepe Roza si Stelian Ioan Ratiu, pentru evaziune fiscala, precum si pe Nicolae Cristea, pentru complicitate la evaziune fiscala.

Totodata, Gabriel Rogoveanu a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru complicitate la evaziune fiscala.