Acasă Stirile zilei Tu stii sa asculti? O specie de maimute asteapta ca interlocutorul sa...

Tu stii sa asculti? O specie de maimute asteapta ca interlocutorul sa termine ce are de spus inainte de a continua o conversatie! VIDEO

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

O specie de maimute din America de Sud, Saguin, asteapta ca interlocutorul sa termine ce are de spus inainte de a continua o conversatie, au constatat cercetatorii americani.

Cercetatorii au inregistrat sunetele maimutelor in timp ce strigau unele la altele, din spatele unei cortine. Fiecare animal striga, dupa care astepta ca celalalt sa raspunda, inainte de a striga din nou. Rezultatele sugereaza „un traseu evolutiv alternativ” pentru modul de conversatie al oamenilor.

Sa astepti ca interlocutorul sa termine ce are de zis inainte de a-i raspunde este esential pentru ca schimbul de informatii sa fie unul corect si pare un fapt banal in conversatia umana. Cu toate acestea, la originea acestei actiuni nu par sa stea cele mai apropiate „rude” primate ale oamenilor – cimpanzeii.

Dar, doctorul Asif Ghazanfar, de la Princeton University, a cautat dovezi ale unui traseu vocal pentru aceasta cooperare, analizand schimburile vocale la saguin. Acesta a explicat ca a ales aceasta specie de maimuta, intrucat este foarte vocala spre deosebire de cimpanzei.

Ghazanfar a precizat ca aceste maimute au doua caracteristici de baza, care se regasesc si la oameni.

„Sunt animale cooperante, astfel ca se ajuta reciproc de ingrijirea puilor lor. Aceasta este o caracteristica importanta, pentru ca duce la o sociabilitate mai buna, ceea ce inseamna ca animalele, la fel ca oamenii, au comportamente care aduc beneficii celor din jur”, a mai spus Ghazanfar.


Sursa: mediafax.ro