Acasă Stirile zilei Ziua Mondiala a Turismului, sarbatorita pe 27 septembrie, sub sloganul “Turismul si...

Ziua Mondiala a Turismului, sarbatorita pe 27 septembrie, sub sloganul “Turismul si Apa – Protejarea viitorului nostru comun”!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Ziua Mondiala a Turismului este sarbatorita la data de 27 septembrie, incepand din 1980, si este destinata promovarii si dezvoltarii turismului, ce reuneste 155 de state, potrivit agerpres.ro.

Astfel, an de an, OMT accentueaza importanta turismului ca factor esential in dezvoltarea si prosperitatea economica si sociala. Totodata, turismul este deosebit de important si din perspectiva relatiilor interculturale internationale.

Tema anului 2013 – ‘Turismul si Apa – Protejarea viitorului nostru comun’ – trage un semnal de alarma asupra responsabilitatii pe care o are turismul in conservarea resurselor vitale de apa ale planetei si necesitatea asumarii unui angajament in acest sens.

Tema aleasa este cu atat mai potrivita cu cat anul 2013 a fost declarat Anul International al Natiunilor Unite dedicat cooperarii in domeniul apei, oferind posibilitatea de a evidentia in continuare responsabilitatea comuna a sectorului turistic la obiectivele generale de durabilitate.

,,Incurajez pe toti cei care lucreaza in sectorul turismului sa se alature campaniei noastre de Ziua Mondiala a Turismului si sa continue sa caute solutii inovatoare pentru a garanta ca turismul contribuie la accesul durabil la apa in intreaga lume’, a spus Taleb Rifai, secretar general al OMT, in mesajul adresat cu prilejul acestei sarbatori.

Organizatia Mondiala a Turismului joaca un rol important in promovarea dezvoltarii de fond, durabile si universal accesibila a turismului, acordand o atentie deosebita tarilor in curs de dezvoltare.

Organizatia Mondiala a Turismului este agentia Natiunilor Unite care coordoneaza promovarea la nivel international a turismului responsabil, durabil si accesibil. In prezent, OMT numara 155 de state membre cu drepturi depline, 6 membri asociati si peste 400 de membri afiliati din sectorul privat, educational, asociativ si public.

Romania are o traditie de aproape 40 de ani in OMT, tara noastra fiind membru fondator al OMT in 1975.

Romania a detinut Presedintia Consiliului Executiv al Organizatiei Mondiale a Turismului prin decizia adoptata in data de 23 octombrie 2012, la Campeche (Mexic), mandatul sau terminandu-se la sfarsitul lunii august 2013, la alegerile din Zambia.